- La mijlocul lunii mai, echipa MHS Bacău, a participat la acțiunea de plantare a 5000 de puieți – molid, brad și larice;
- Acțiunea de reîmpădurire a avut loc la o altitudine de 1360 m, în zona Moldovei, cu sprijinul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Ghimeș Făget RA;
Grija față de oameni și implicit față de mediul în care trăim, este o prioritate a MHS Truck & Bus Group, importatorul și distribuitorul mărcii MAN în România. Grupul este implicat în mod constant în proiecte de responsabilitate socială, precum dezvoltarea satelor săsești din Țara Ovăzului și a turismului în zona respectivă.
Anul acesta, la mijlocul lunii mai, a fost demarat proiectul “MAN plantează un viitor curat“ de către echipa MHS Bacău, prin implicarea activă a reprezentatei de vânzari camioane noi din zona respectivă, Claudia Munteanu. Proiectul a constat în plantarea, în zona Ghimeș Făget, a 5000 de puieți, molid, brad și larice, la o altitudine de 1360 m și a fost realizat cu sprijinul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Ghimeș Făget RA.
Astfel, pentru fiecare vehicul MAN vândut, a fost plantat un copac, care va contribui la reducerea emisiilor de CO2 și la asigurarea unui viitor curat. “Responsabilitatea față de comunitate, față de angajații, partenerii și clienții noștri, precum și față de viitorul pe care îl clădim pentru generațiile viitoare a reprezentat întotdeauna un subiect important în activitatea companiei noastre. Proiectul “MAN plantează un viitor curat“ este una dintre aceste inițiative pe care dorim să o dezvoltăm.“, a declarat Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus.